Ptiu!Sa nu te deochi!
Ilinca Maxim, Bianca Baciu, Delia Chira - realizatoriMihaela Sebeni, Denisa Legenda-profesori coordonatori
INTRODUCERE
De ce ne-am ales acest proiect?
Am avut ocazia sã auzim de multe ori expresia „Ptiu! Sã nu te deochi!” sau „Sã nu-ţi fie de deochi!” sau chiar sã utilizãm aceste cuvinte .Ne-am întrebat de ce se foloseşte aceastã expresie şi dacã astãzi oamenii mai cred în eficienţa descâtecelor de deochi.
Am început sã cãutãm rãspuns la aceste întrebãri;evident,primele pe care le-am întrebat au fost mamele şi bunicile noastre,apoi,vecinele.Dupã aceea,i-am rugat pe colegii noştri sã completeze un chestionar ,am început sã rãsfoim cãrţi şi reviste şi ,bineînţeles, am apelat şi la Internet. L-am rugat pe pãrintele care predã religia la noi în şcoalã sã ne spunã care este poziţia Bisericii cu privire la deochi. Materialele obţinute astfel ne-au permis sã punem în evidenţã în lucrare câteva aspecte legate de deochi şi sã aducem în atenţie câteva descântece din zona noastrã.
CONSIDERAŢII GENERALE
1.Repere geografice
Municipiul Câmpia Turzii este situat din punct de vedere geografic în partea de sud-est a judeţului Cluj. Localitatea poartã această denumire ca urmare a unificării în anul 1925 a celor doua pãrţi a localitãţii , respectiv GHIRIŞ-ARIEŞ si GHIRIŞ-SÂNCRAI.
Din punct de vedere comunitar atestarea primei colectivitãţi pe teritoriul actualului municipiu Câmpia Turzii dateazã din anul 1219 şi se reflectã într-un document redactat de cancelaria regalã privitor la satul Sâncrai.
Comuna Viişoara este situatã pe malul stâng al Arieşului, la cca 2 km de municipiul Câmpia-Turzii, fiind o poartã de intrare spre inima Câmpiei Transilvaniei. Localitatea este compusã din satele Viişoara şi Urca.
Urca este situată în partea de sud-est a judeţului Cluj, având ca vecini :Viişoara, Câmpia Turzii, Luna, Grindeni (jud. Mureş), Triteni, de care este legată prin drumuri de ţară. Principalul drum este cel care leagă satul de oraşul Câmpia Turzii – prin Viişoara, cu fundaţie de piatră.
2.Descântecul la români
“Descântecul este o specie a literaturii populare ritmate conţinând formule magice care, acompaniate de practici corespunzătoare, serveau de obicei ca auxiliar al medicinii primitive. Descântecele sunt o formă încă vie de folclor: mulţi sunt cei care îşi aduc aminte de descântecele de "deochi" la care au asistat - ca spectatori sau chiar "beneficiari"- în cazul unor dureri de cap sau stări de slăbiciune apărute "din senin" şi practicate, de obicei, de persoane în vârstă, poate chiar membri ai familiei. “( A.Ihora)
Conform aceleiaşi autoare în foarte multe descântece româneşti apa este elementul cel mai important de care se servesc descântătoarele şi fără de care un asemenea act magic nici nu se poate concepe. Apa descântecelor este de mai multe feluri: apa-apă, adică aceea care se găseşte în cofa gospodarului; apa deosebită, adică adusă din mai multe locuri, care-i dau anumite calitãţi esenţiale pentru descântece; apa sfinţită şi apa neînceputã.
3.Deochiul
Deochiul sau diochiul ar putea fi definit astfel:
- deochi substantiv neutru1) putere (magică) pe care superstiţioşii o atribuie unor persoane, de a imbolnăvi pe cei asupra cărora işi fixează privirea (cu invidie, răutate etc.);2) efectul privirii care deoache; boala pricinuită de această privire; nevralgii diverse.
- Ştiinţa nu a reuşit să dea o definiţie exactă a deochiului. Se spune, însă, că cel care deoache fură energia celui deochiat.
Simptome :
Se constată că cel mai uşor se deoache copiii, adolescenţii frumoşi, însurăţeii, gravidele, convalescenţii. Deochiul se manifestă prin debut instantaneu cu dureri de cap, căscat, slăbiciune, ţiuituri în urechi (deci scăderea tensiunii arteriale), valuri de căldură, transpiraţii, stări de vomă, hemoragii nazale.Caii, vitele, oile, mieii încep să tremure, tânjesc, apoi mor. Plantele se ofilesc şi mor, pomii îşi pierd recoltele şi se usucă.
Se spune cã dacă te doare puteric capul din senin, caşti in continuu, fără să-ţi fie somn, dacă iţi curge sânge din nas sau ai stări de vomă fără motiv, dacă ţi se congestionează faţa, iţi ţiuie urechile şi ai temperatură din senin, ai putea fi deochiat.(aceste simptome au fost menţionate de cãtre colegii noştri.)
Deochiul sau deochiatul este cea mai populară „vrajă“ care se crede că se poate face asupra cuiva. În esenţă, este privirea magică, născută din invidie, răutate sau ură profundă, pe care o aţinteşte o persoană asupra cuiva, asupra animalelor sale şi chiar a lucrurilor. Individul astfel privit începe să aibă tot felul de ghinioane, se îmbolnăveşte, în general vorbind, îi merge tot mai rău. Deochiul poate fi involuntar (există destui „aruncători“ ai deochiului care fac acest lucru fără a avea cea mai mică idee) sau intenţionat, însă efectele sînt identice şi proporţionale cu puterea invidiei, răutăţii sau urii. (conform Alexandru Ciobanu)
O definiţie exhaustivă a deochiului ne-a lăsat Iordache Golescu (1768-1848). Logofăt al dreptăţii la 1829, Mare-vornic la 1840, boierul cărturar Iordache a fost un pasionat cunoscător al tradiţiilor populare româneşti. Reproducem cu încântare asupra conţinutului tematic dar şi a limbajului vechi de două secole, un fragment găsit într-un foarte interesant studiu al lui Cornel Dan Niculae: "Dăochez, însemnează că vatăm cu ochii, cu vederea, cu uitătura. Adică uitându-mă la oarece, se vatămă acel lucru atât de rău şi pătimeşte atât de mult, încât de este copil sau vreo vită, peşin se îmbolnăveşte şi moare. De este sticlă, crapă, plesneşte. De este vas de pământ se sfărâmă, se sparge. De este casă se prăpădeşte. De este vie, se strică viţa cu totul, de nu mai dă rod. Şi multe asemenea zic pentru dăochiat, încât nu este de crezut; dar se întâmplă de multe ori mari boale, mari vătămături şi mari stricăciuni, mai ales şi mai ales la copii. Şi după cum zic, cel ce are această patimă, când dăoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are şi mare şi înfocată dragoste şi plăcere către acel lucru ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu. Dohtoria dăocheatului nu este alta decât, după obiceiul vechi, cel ce dăoache vreun copil, să scuipe asupra copilului de trei ori sau să dea semn de la el însuşi şi cu acel semn să-l afume pe copil. Cel ce nu voieşte să se dăoache, scuipă de trei ori în sânul său. Ca să nu se dăoache copiii, obişnuiesc doicile de atârnă la capul lor usturoiu sau un semn de postav roşu, sau vreun ban mare de argint, de aur, sau scule frumoase, care se zic semne de dăocheat, ca, uitându-se cel ce dăoache la copil, să vadă mai întâi acele semne. Şi, aşa mergând vederea, uitătura întâiu la acele semne, se risipeşte pe acolo veninul dăochiului şi scapă copilul. Iar usturoiul în adevăr este dohtorie împotriva dăocheatului, că iuţimea lui biruieşte iuţimea ochilor înveninaţi a celui dăochietor”.(conform A.Ciobanu)
4.Deochiul în literaturã
Cine nu-şi aminteşte felul în care Ion Creangã evocã personalitatea mamei sale în capitolul al doilea al „Amintirilor din copilãrie”? Este menţionat în acest context şi un remediu împotriva deochiului:”oleacã ce nu-i venea mamei la socotealã de cãutãtura mea,îndatã pregãtea,cu degetul îmbãlat,puţinã tinã din colbul adunat pe opsasul încãlţãrii ori,mai degrabã,lua funingenã de la gura sobei zicând:
Deochiul este menţionat în poezii,de exemplu,”Descântec de fie ce-o fi”a lui M.Sorescu şi în poezii ale lui T.Arghezi.De asemenea,personajele lui Caragiale din „D-nul Goe”,”Vizitã”sau „Kir Ianulea” spun:”- Scuipã-l,sã nu mi-l deochi!” cu referire la copii.
5.”The evil eye”
Biblia cuprinde referiri directe la practica deochiului numindu-l ochi-rău:
(Deuteronom 28,54) "Omul cel mai delicat şi cel mai milos, dintre voi se va uita cu ochi răi la fratele său, la soţia inimii lui şi la restul copiilor lui pe care i-a cruţat;
(Proverbe 28,22) "Un om cu ochiul rău se grăbeşte să se îmbogăţească şi nu ştie că lipsa va veni peste el." (Proverbe 23,6) "Nu mânca pâinea celui ce are ochiul rău şi nu pofti mâncărurile lui alese, căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este el."
(Reprezentanţii Bisericii precizeazã cã, pentru a se izbãvi de vrãji,farmece şi deochi,creştinii trebuie sã cheme preotul acasã pentru a sfinţi locuinţa şi a citi rugãciuni.)
Conform unui articol din Wikipedia,expresia „ochi rãu”(„bad eye” sau „the evil eye”) are corespondent în multe limbi,de exemplu:
· maghiarã-szemmel veres
· polonezã-oko proroka
· sicilianã-jettatura
· spaniolã-mal de ojo
· greacã-matiasma
· arabã-ayin hasad
· turcã-nazar boncuk
Se pare cã originea ideilor legate de „ochi rãu” se aflã în religia islamicã popularã ,iar „credinţa” în acesta este mai rãspânditã în Estul mijlociu,Asia Centralã şi de Sud şi în Europa.
Remediul deochiului este de natură magică, cuprinde descântece şi un ritual învãţat de la cei mai în vârstã.Am reuşit sã aflãm câteva descântece de deochi din zona noastrã;cele din alte zone au fost mai uşor de gãsit ,ele figurând în diverse culegeri şi antologii.
DESCANTECE DE DEOCHI
1.Descântece din zona noastrã
1.1.Ce ştiau bunicile şi ce am uitat noi…
Descântec de deochi din satul Urca
Descântecul începe cu rostirea rugâciunii: Tatăl Nostru, apoi se pune apa într-o canâ şi se iau 4 chibrite.Se aprinde pe rând fiecare chibrit , se face cu el de 3 ori cruce deasupra cănii apoi cu celălalt chibrit se rupe vârful ars pentru a cădea în cană. La fel se procedează şi cu celelalte chibrite.În cană trebuie să fie 3 vârfuri de chibrite. Dacă toate aceste vârfuri de chibrite s-au dus la fund, înseamnă că persoana este deocheată .În cazul în care persoana este deocheată se ia cana şi se dă să bea de 3 ori din ea respectiva persoană. Apoi se face cruce - cu degetul înmuiat în apa din cană - de 3 ori pe frunte, la încheietura mâinii şi în sân. După ce s-a băut din cană 3 înghiţituri, apa se aruncă, iar cana este pusă cu gura în jos la ţâţâna uşii pentru a nu fi necazuri în casă.
Un alt mod de a descânta este printr-un descântec anume special pentru deochi, cunoscut doar de femeile foarte bătrâne din sat, însă acest descântec este secret, nu se spune, ci doar se fură dacă persoana care îl descântă îl rosteşte mai tare.
De deochiu –descântec din Viişoara
Se descântã într-o canã cu apã în care se sting nouã cãrbuni care se învârtesc în apã cu un fir de la mãturã în timp ce se murmurã de trei ori:
(se rosteste numele celui deocheat)
Sã rãmânã curat.
Luminat.
Cum Maica Precistã l-a lãsat;
Ca aurul şi ca argintul curat.
Apoi se ia apã din canã, cu mâna şi se aruncã de trei ori în foc, rostind de tot atâtea ori:
Nu sting focul,
Sting deochiul lui...
Cel deocheat gustã de trei ori din apã iar cu restul se spalã pe frunte.
1.2. Ce mai ştim noi…
Iatã câteva informaţii furnizate de cãtre colegii noştri ,elevi care locuiesc în Câmpia Turzii:
- Se aprind 9 chibrituri şi se aruncă pe rând în apă, apoi din apa respectivă care se află într-un vas se beau trei înghiţituri iar restul se aruncă la tocul uşii sau geamului spunându-se ,,Cum se duce apa, aşa să se ducă relele de pe…(numele persoanei),,.
- Într-un pahar se pune apă, se aprind pe rând 7 chibrituri , cărbunele se lasă să cadă în paharul cu apă, între timp se zice ”Tatăl Nostru”. Dacă chibriturile cad pe fundul paharului se spune că eşti deocheat de o femeie iar dacă chibriturile rămân la suprafaţă, se zice că eşti deocheat de un bărtbat.
După aceea se face semnul crucii pe frunte, piept, pe mâini şi se aruncă afară apa.
- Descântec de deochi
,,Păsărică albă, coadă albă
Pică ici, pică-colea
Pică-n piatră nestemată
Dacă……...O fi deocheată”.
2.Descântece de deochi din alte sate ale judeţului Cluj
Descântec de deochi din satul Bolduţ,com.Ceanu Mare- Socia Maria
Se măsoară 9 linguri de apă. Dacă ies mai multe linguri de apă decât la prima măsurare înseamnă că persoana este deocheată. Se mai sting şi 9 beţe de chibrite care dacă se duc toate la fund înseamnă că acea persoană este deocheată.Cu această apă persoana la care i s-a făcut de deochi se unge pe frunte şi pe capul pieptului de câte trei ori.După ce persoana deocheată s-a făcut cu apă pe frunte şi la capul pieptului apa se aruncă pe ţâţana uşii sau pe pisică.
Descântec de deochi din com. Corneşti-Legenda Denisa
Se ia o cană de apă dintr-o găleată neîncepută. Se pregătesc nouă beţe de chibrit şi se aprinde primul, iar urmatoarele se aprind unul de la altul şi pe măsură ce se ard, mai mult de jumătate, se aruncă în cana cu apă. În timpul acestei operaţiuni se rosteste cu voce joasă Tatăl Nostru, se taie cu cuţitul apa din canã de 3 ori şi se rosteşte apoi descântecul.:
“Dacă e bărbat să-i crape testiculele”
“Dacă e femeie să-i crape sânii”
După rostirtea acestui descântec, cel care a descântat işi scuipă în sân în dreapta , în stânga şi în faţa sa şi priveşte în cană .
Dacă măciulia de la chibritul transformat în cărbune este în jos, înseamnă că cel care a deocheat este bărbat , în timp ce dacă măciulia este în sus vinovatul de deochi este o femeie.(asta ca să şti ce să-i crape)
Apoi cel care a fost deocheat bea din cană respectând semunul crucii, pentru ca ulterior degetele umezite în apa din cană să-şi facă semunul crucii pe frunte, pe bărbie, pe pomeţii obrajilor, în dreptul inimii, în palme , în tălpi .Dacă cel deocheat este în stare de semiconşientă, aceste operatiuni pot fi făcute şi de către cel care a descântat.
La sfârşit, apa cu tot cu cărbune, se aruncă afară iar cana se aşează cu gura în jos la ţâţâna uşii unde se lasă 12 ore.Cel descântat trebuie să-şi revină în câteva minute, dar cana se lasă 12 ore pentru ca deochiul să nu se întoarcă.
Descântatul de deochi nu se învaţă ci se fură pentru a avea efect.
Se consideră că deochiul poate fi evitat dacă te gândeşti că cel care se uită la tine s-ar putea să te deoache şi să rosteşti în gând: “Să-i crape cele aferente”
În genereal în comunităţile restrânse sunt cunoscuţi cei care deoache şi se consideră că au ca şi caracteristică sprâncenele împreunate. De asemenea deochiul poate fi voluntar sau involuntar.
3.Alte descântece(din antologii şi culegeri de folclor)
· Plecat-a (nume)
Pe cale,
Pe cărare
La mijloc de cale
S-a întîlnit c-o fată pare
C-un ochi de foc
Şi cu unul de apă
În cel de apă,
Nu s-a stîns focul
Ci s-a stîns deochiul
Între ochii tăi.
Se descînta de trei ori ca un beţişor de salcie, făcînd cu el cruce in frunrâtea deocheatului.
· Lăsat-a Dumnezeu trei izvoare
Unul de apă,
Unul de vin
Şi unul de pelin,
Cine bea apă,
S-adună,
Cine bea vin,
Se îmbată
Cine bea pelin,
Crapă de venin.
Aşa să crape ochii
Cui te-a deocheat
Ochii să-i plesnească
Şi (nume) să se tămăduiască.
· Ieşi deochi
Dintre ochi,
Că te-ajunge botezul.
Cum te ajunge,
Te face praf şi pămînt
Şi te suflă în vînt.
(Nume) să rămîie curat
Ca argintul strecurat,
Cum Maica din cer l-a lăsat.
I se descîntă de 3 ori, frecîndu-i-se cu degetele tîmplele.
4.Ce se poate face pentru a împiedica deochiul(…de la lume adunate…)
a.Copiii nu trebuie lăsaţi să se uite în oglindă până la vârsta de un an, căci se pot deochia singuri.
b.Un usturoi prins cu o aţă roşie la gâtul sau la căciuliţa copilului fereşte de deochi.
c.Ca să fie ferit de deochi, copilul nou născut trebuie cântărit înainte de a i se face prima baie. Dar atenţie: nu trebuie spus nimănui greutatea copilului.
d.O aţă roşie prinsă la încheietura mâinii copilului sau chiar a unui animal alungă deochiul.
e.Orice obiect de aur purtat la gât, la ureche sau la mână atrage energia negativă a deochiului, deci are efectul de a feri.
f.Sã nu te deochi când te prind cãscãturile, la vreo petrecere şi simţi cã o sã-ţi fie rãu, zici:”usturoi între ochi ,sã nu mã deochi”.
g.Tradiţia locală defineşte deochiul ca fiind provocat printr-o simplă privire sau vorbă. Evident că ambele şi privirea şi vorba, cu un suport energetic fondat pe admiraţie împinsă la invidie sau lauda falsă izvorâtă din ură. Energetica deochiului este pusă în dependenţă cu aroganţa sau mândria subiectului deocheat, frumuseţea şi inteligenţa copiilor sau adolescenţilor. De aceea se recomandă înjosirea personajului prin mijloace formale, inofensive, menite doar să-i diminueze mândria. Mijlocul cel mai uzual si cel mai eficace de a jigni pe cineva este să-l scuipi. Unul dintre remediile preventive recunoscute ale deochiului, păstrat cum se vede printr-o tradiţie generală, este scuipatul în sân, ca măsură de protecţie sau autoprotecţie: Ptiu,ptiu să nu fie de deochi.(A.Ciobanu)
h.Cravata antideochi: Pentru că în Italia peste 60% dintre locuitori sunt superstiţioşi, cu predilecţie în sudul încă tributar unor tradiţii şi credinţe străvechi, o firmă italiană a creat cravata antideochi. Cravata respectivă, fabricată din mătase, ascunde între pliuri un mic corn, simbol împotriva deochiului, realizat din coral mediteranean şi aur de 18 carate. În acest fel, domnii superstiţioşi pot salva aparenţele şi, în acelaşi timp, pot alunga ghinionul. Ideea nu putea să apară decît la Napoli, capitala mondială a superstiţioşilor. Frumos este însă că originala cravată nu este populară doar printre napoletani, localnici din sudul Italiei, care, prin tradiţie, sunt consideraţi superstiţioşi şi cu o înclinaţie spre astfel de gesturi. De secole italienii au folosit gestul „le corna“-coarnele considerîndu-se un fel de protecţie împotriva tuturor relelor, gest cu valoare de „Doamne fereşte!“. Acelaşi gest este folosit de pasionalii latini pentru a înjura, a ofensa, a blestema şi a arunca deochiul pe alţii.
IN LOC DE CONCLUZIE
Mai credem în deochi?
Am rugat 140 dintre colegii noştri sã completeze un chestionar care conţine urmãtoarele întrebãri:
a.Care este localitatea în care ai domiciliul?
b.Crezi în deochi? Dacã da, precizeazã câteva simptome ale celui deocheat.
c.Ţi s-a descântat vreodatã de deochi?
d.Cunoşti vreun descântec sau vreun “ritual” împotriva deochiului?
O parte dintre rãspunsurile la întrebãri se gãsesc în portofoliu şi chiar am menţionat în lucrare câteva.Pãrerile sunt împãrţite: 72 din cei întrebaţi cred în deochi,în timp ce 68 nu cred.70 dintre colegii noştri cunosc simptome,iar 70 nu cunosc.
SURSE ŞI MATERIALE
UTILIZATE
Monografii:Viişoara,Urca,Ceanu Mare
Mǎrturii ale unor locuitori din satele menţionate
Fotografii realizate în satul Urca şi în Muzeul şcolii
Obiecte donate de elevii şcolii noastre pentru Muzeul etnografic al şcolii
Chestionar aplicat elevilor şcolii
Descântecul la români-tradiţie şi izvor de înţelepciune, A.Ihora,Buletinul psihologiei transpersonale,5/2003.
Deochiul,A.Ciobanu,Magazin parapsihologic,nr.46,2005
Wikipedia
